Lumina
clară și limpede alunecă pe unghiuri de culoare,
lasă calea deschisă peste timpul nepăsător.

Raze de stele respiră cu nervurile frunzelor,
aici verdele este Dumnezeul vieții.

Lumina din lumină înflorește, devine flacără,
însoțește cuvântul și intuiția vie.

Umbra sa nu poate fi întuneric numai răcoare.

În trupu’-i se joacă începutul și sfârșitul,
se înalță ființa pe sine și gânditoare devine
mai roditoare ca sămânța,

Semn că și depărtarea se apropie
și o lasă să curgă în materia vie.

Nimicul în nimic stă
și nu poți locui decât în clădiri cu fața la soare
și iubire în camere.