deraierile se produc brusc. doar în capul tău
totul e lent și aerul care te înconjoară

pare că se dilată & se umflă ca un balon cu gaze moi.

în el înoți timp suficient ca să-ți dai seama
ca de fapt te afli într-un univers paralel.

pe la jumătatea evenimentului apare nodul în piept
și o senzație de fericire

de unde?
&
te uiți la șinele trenului. inoxul strălucitor ți se pare cunoscut.

ai impresia că tu stai pe acele șine

cu sufletul despărțindu-se-n două
lungindu-se până nu mai vezi cu ochii.

cele mai frumoase vise îți trec prin cap.
părul căzându-ți din ce în ce mai intens

ochii din ce în ce mai obosiți.

dar dacă e ziua vezi munții și marea unindu-se de parcă
s-au născut în același loc.
(de aici fericirea)

iar dacă e noaptea te vezi pe tine
în geamurile sparte ale trenulului
o figură însângerată dar plină
de viață & holbându-se la luna blândă

care tocmai răsare.
un animal care știe că vrea să mai trăiască
chiar dacă

ți se pare atât de bine în preajma mortii & stâlpii de pe
lângă șine se clatină
precum sălciile la marginea unor ape limpezi/ sclipitoare.