în cămăși de forță
pe marginea unui pat de spital
vedem cum ambulanțele vin și pleacă.

*
e iarnă și garoul acesta ne strânge din ce în mai tare.
prin tuburi subțiri ne evacuăm toata teama.

și dragostea. repetăm: aceasta e plăcerea.

să fim detinuții care așteaptă mâncarea încă o zi și încă o zi
până ne vom sătura inimile.

la ieșire le vom arunca în borcane de sticlă
și vom scrie pe ele:

nesiguranță.

&

frică
&

colaps.

apoi vom pleca pe străzi cu perfuziile în vene pline cu lichide
albe la fel ca zăpada.

*

te mângâi pe cămașa aspră și mă predau.
pentru că suntem aproape să ne vindecăm.

suntem aproape de exit și aici ne așteaptă o ambulanță
care o să ne ducă mai departe. pe asfaltul umed,
în mod natural, o să murim. corpurile noastre eterice se vor
ridica în aer și

o clipă ne vom uita la multimea adunată în jur.
vom respira mai departe.

și din nou,
te voi mângăia pe obrazul cald. pe cămașa ta de forță.
ne vom îmbrățișa, asa, doar cu piepturile încă mișcătoare, încă calde.