ziua în care s-a făcut liniște
pe deplin, o liniște abia eclozată.

despărțire și teamă.

zeama fosforescentă a cerului
tremură de parcă îngerii s-ar foi între pernele și cearșafurile
lor. spui: guri de nisip și
nisipul umple

amfora goală.
o creație frumoasă, dar goală.

mă separ de ceilalți oameni cu grație. circul pe străzi
unde oamenii s-au făcut mici ca
niște nasturi.

first entry:
nu pleca acum, vor înflori
florile de primăvara, pământul va fi bun cu noi.

lumea va fi bună cu noi
vom fi fericiți dacă ascultăm
tropotele cailor pur sânge.

alergăm la fel ca și ei, într-o dimensiune
a libertății pe care o desprinzi doar din vise.

second entry:

nu pleca/ liniștea va alunga teama
și te vei trezi singură pe o plajă goală
cu ametițoarele iluzii ale creierului.

din depărtare un cal alb alergând prin nisipul cald.
de aproape, când luna se aprinde treptat lascivă și plină,
un cal alb cu picioarele rupte, târându-se pe nisipul cald.

cineva se uită la tine și așteaptă ceva de la tine. și e din nou
teamă în amfora goală. niciodată n-ai știut ce să faci/
să lupți sau să fugi.

last entry:
în mână ai o armă, frumoasă și strălucitoare.
de data asta va trebui cumva să omori liniștea.
liniștea aceasta ca un lasou care sugrumă lumea și pe tine, sugrumă totul încetul cu încetul.