trezirea. îmi privesc reflexia în apă și spun timpului pe nume: ai început să te usuci, femeie. închid ochii. închid soarele. mă scufund. inima plutește în derivă printre oasele de sare, ruinele unui oraș unde cândva locuiau zeii. conturul incert se dizolvă în adâncuri, lăsând în urmă cercuri care cresc și se rotesc în jurul tău, mereu.
potopul. trag în mine cerul cu toate ploile în așteptare. îngân un cântec de leagăn. până trece noaptea. până lacrima se preface în lapte.
iubirea. te chem în limba înecaților. sunt aici, cu burta umflată, gata să-ți nască o mare albă, o moarte curată. vino, să pescuiești oglinzi din sângele spălat în nostalgia vederii dintâi. vino, să te vezi cuvânt. vino, omul meu de apă.