Poetul e la curtea vorbei vornic
pe marea șoaptei înălțând catarge
și ce albastru-n alb tăcerea sparge
de nemurire-n foaia dulce dornic.

Poetul din lumesc lumini extrage
să nu rămână zeilor datornic
fiind în miez de frumuseți statornic
pe inorog călare, nu mârțoage.

dar mulți îi spun că-i mâzgălind hârțoage,
zădărnicia că slujește spornic...
le stau invidii seci în esofage...

el în abisuri straiul lor ironic
îl leapădă, nuntit în sarcofage...
Poetul însă nu cunoaște ornic...