șterg cerul de praf
soarele iese stingher
după o iubire mare
se deschid ferestrele
una după alta
golul înaintează
printre copacii neterminați
intuim lipsa noastră
toate se dovedesc de sticlă
o viață de sticlă avem
vitralii nereușite
găurite de vreun glonte rătăcit
din trăgaciul cine știe cărui sânge
nepotolit
un ochi privește înlăuntru
aceeași senzație de vid
într-o iubire mare
ca într-o reclamă recentă
trăim
din reclame care știu ce e fericirea
zâmbim și ploaia din ochii noștri se iscă
într-un reportaj
cu sate fără poteci
copiii se duc la școală înotând
prin noroaie
am senzația că iubirea noastră e un copil
din satul acela fără ieșire
mă ții de mână
apoi mă scapi
ne ducem fiecare în altă direcție
artistic
scutur laveta vieții
praful s-a ales
din conexiunea noastră