trupul neputincios mi se lasă ținut între dinți
ca un pui de câteva zile fără vedere scâncind de nedumerire dar nesimțind pericolul
din vâltoarea ochilor lacomi și gurile care nu lasă nimic nespus
sufletul ca o leoaică iscusită și o mamă destoinică
părea un dumnezeu cuibărit în capul meu
ce-mi insera din când în când câte un electrod
încercând prin conștiință să ajungă la inimă
nedumerit încercam să reduc convorbirile anoste cu subiecte lumești
cu riscul de a deveni prea tăcut, prea liniștit, prea ieșit din comun
eram cuprins de închipuiri, de gânduri, de transformări
într-o ședere la taifas cu sufletul aproape de marginea trupului meu