gândul meu mic
într-o seară cosmică
ieșirea din lucruri
depășirea spaimei
triumful dorinței
de a fi în sfârșit erou

existența nominală
e mai blândă
sensurile se-așază-n materie

mă privesc:
un fel de culoare
testându-și nuanțele
la capriciile vremii
intensificându-și durerea
până când se aude o muzică

las mirosul meu universului
uite-l cum îmi seamănă:
prelungește vocala i
și nu iartă
a doua oară

câinii lumii
exersează vocalize
în acest abis
fără vocație
o narcisă ar vrea
să dea de știre

sunt
o iarbă
căutându-și rădăcinile
în povestea de demult
universul mă acoperă
țip în lăuntru

fac tot posibilul
să-mi țin la suprafața timpului gândul
naufragiatul care mizează
că va fi zărit
fie și-n clipa ultimă

casa
adoarme liniștită
încredințată că
mâna iubitoare
îi va trece singurătățile
și data viitoare

îmi voi rupe din mine
mă voi ține de cuvânt