de câte ori încearcă să-și amintească momentul când s-a suit în tren
un cortină groasă de fum se lasă astupându-i orizontul
tot ce-și mai amintea era că se juca la soare, într-o curte mare
sau poate că vedea totul de la geam fără să se oprească

apoi a început să numere clasele: clasa întâi, a doua și tot așa
până când i s-a spus că poate să stea liniștit
după care a trecut prin alte clase, numite liceu sau facultate
cu opriri scurte numite vacanțe pline de uitare

apoi nu a mai numărat, pentru că îi numărau alții:
bucățile de carne, zilele și nopțile, orele, salariile
și el mergea înainte schimbând loc după loc
fără să știe când va ajunge în ultimul vagon

fereastra din dreptul său era plină cu imagini mișcate
unele se pierdeau în ceață, altele se umezeau
dar cele mai multe stăteau aninate de marginea lacrimilor
ca o ultimă răsuflare tocmită

dacă aș fi domnul Goe își spuse, aș trage și eu semnalul de alarmă
zicând că mi-a luat vântul bereta cu biletul de călătorie
cum ce loc? locul de la margine