ajungi la marginea unui timp
dai colțul
eternitatea are coarne de melc
nu se armonizează cu icoana
închipuită de tine
auzi o voce cu inflexiuni de oracol
tu singur cu Dumnezeu
o lumină albă colorează liniștea
care nu liniștește
doar tace

prin îndelungă obișnuință
voind să sugerezi esența
ai redus totul
la nimic
acum nimicul te privește de sus
îți umple malurile te poartă
pe drumuri cunoscute

încerci să trișezi
vezi
cealaltă realitate
te vede și ea

după îndelungate ezitări
zorile
se desprind din bântuita noapte
o cascadă de pași te străbate
nimeni în jur

doar
sângele tău viu urca
pe o scara ce întrece cerul