Pe margini de cuvinte se scurg iluzii moarte
îngemănate chipuri brodează feerii
în umbrele-nserării, privirile candrii
se zbat în reclădirea oglinzilor deșarte.

Cui oare să se plângă, pe al cui dulce umăr
să își reverse umbra zidită din absint?
Ca un canar se-nvârt în colivii de-argint
când dorul mut culege tăceri fără de număr.

Timpanelor sleite de glasurile sparte
le oblojesc durerea, o clapă de pian
ce-aleargă cu noblețe pe-un portativ viran
precum slovele blânde, pe filele de carte.

Plăpând ca visul nopții, cel răscroit în falduri
de-un vânt primăvăratic cu rămășag iernatic
se-așterne ca o boare, pe un prag de jăratic,
un gând cernit de vină și de rănite salturi.

Pe margini de cuvinte se-aprinde tainic firul
menit să ne străpungă tăcerile din noi
să nu pășim prin viață, atât de triști si goi...
Păcat de-această clipă, să nu-i gustăm zefirul...

19-05-2018