cumințenia mea
de a începe ziua
de a nu-mi propune
mai mult decât să ajung
până la fereastra cu floare
până la floarea cu fereastră

toate aceste posesiuni abstracte
făcând deliciul indiscrețiilor unei lumi
vânătoare a nebuniei potențiale
toți acești copaci puțin-ascultători
nu mai încap în mine
nici miliardele de vietăți înfometate
despicând litere ca pe pradă

nicio privire senină
să domesticească genezele
fluviul nu-și mai așteaptă rândul
la vărsarea din mine

încăpățânată în cumințenie
desculță traversez
pădurea de begonii
sentimentul culpei
hotărâtă să las zilei
numai ce al ei este
fără nicio grabă
învăț culorile
limba sângelui care zace
sub mute pietrele neînstare
să țină plânsetul omului

timpul este muzica de atmosferă perfectă
deprinderea proprie de a merge prin el
cu pași pictați ocolind moartea
este felul particular
de a-mi spune pe nume
atunci când
clipa aceasta nu poate
să-mi supraviețuiască
o încarc de sens și ea
mă imploră

cumințenia mea de a începe
cumințenia de a continua
unica motivație reală
singura adevărată:
fereastra cu floare
floarea cu fereastră