Simfonia pământului

Ce liniște și pace se respiră
Întâia oară plouă pe Pământ
Și-mi jur că e momentul cel mai sfânt
Când înspre noi,din ceruri,îngerii veniră

De atâtea toamne s-a uscat pământul
Iar tu nu vezi în toamne îndeajuns
Cât poate am ține soarele ascuns
Să nu cunoască mângâiere sa cu vântul

Și păsările sapă brazde-n nouri
Spre larma lumii lor din ceruri
Sătule de robia dusă-n geruri
Se simte bucuria vieții în ecouri

Mandria soarelui incită sfinții
Cu tot ce e mai sus de raza humei
Din bucuria cerului și-a lumei
Ne leagă tresărirea pruncului văzând părinții

Cum iată se pornește viața-n sânge
Pe cel dintâi pământ nelegănat
Acum când toamna-și spălă ultimul păcat
Și doar tristețea,mila pare a-și mai plange.