lucrurile noastre așteaptă
mi-e teamă să-mi aud glasul
aproape îți șoptesc:
suntem singuri
adunați într-o inimă
ghemuită în pumni străini
– această iluzie –
să nu se reverse...
să nu o revendice
viscolul / călărețul / spaimele...
năluca bezmeticului tren
așa de viu... așa de abrupt
fără drept de apel impunându-ne
ținute frugale / gânduri înjumătățite
marea îmbarcare

de fapt
bagajele sunt constant pregătite
pe picior de plecare și scaunele acestea
orologiile bătând în gol aceeași clipă

peisajul cu trandafir și fântână
palida siluetă de artist statornicit
în mijlocul pustei /naiv... înfricoșat/
imaginând lumile de dinainte / lumile de după...

domino-ul / plaza food – spectacolul
copacului pieziș ce va continua o vreme
să privească cerul prin tristeți înzăpezite

și ușa ermetică / ascunzătoarea din lăuntrul ei
restul capcanelor deghizate în spații virane

sandalele mele pe un petic undeva
părul meu ondulat și ochii – mâinile tale

grijile noastre și ziua de duminică / florile de magnoliu
mesajul ce n-a mai apucat să se...

toate așteaptă
să o ia la fugă:
strânge-mă cât poți
în înstrăinat visul nostru!