această cădere continuă
în care trecutul se face limpede
ca o apă de ploi în prag de Sânziene și uit
ziua mea concretă 3 martie 2018 post meridiem
învelișul pielii / oasele acestea purtând tatuajul clipei

spaima este doar alt mod de a cunoaște
poate cel mai desăvârșit
un superlativ redundant admisibil

sentimentul utilității / al sensului
îmi încurajează nesăbuințele
miliardele de aruncări în gol
tonele de uitare albă
cădere după cădere
această ieșire din timpul de carne
dezumanizarea la capătul căreia
neapărat te faci Om

în sfârșit această figurație a zilei
când din acrobata numărul 1
devin spectatorul perfect
într-un loc comod și bine păzit
de unde orice prăbușire este
ficțiune pură