cumințenia mea
de a începe ziua
de a nu-mi propune
mai mult decât să ajung
până la fereastra cu floare
până la floarea cu fereastră

toate aceste posesiuni abstracte
făcând deliciul indiscrețiilor unei lumi
vânătoare a nebuniei potențiale
toți acești copaci puțin-ascultători
care nu mai încap în mine asemenea
miliardelor de vietăți înfometate
despicând litere ca pe pradă

fluviul nu-și mai așteaptă rândul la vărsarea din mine
nicio privire senină să domesticească genezele!

încăpățânată în cumințenie desculță traversez
pădurea de spini / sentimentul ghimpat
hotărâtă zilei să las numai ce al ei este
fără nicio grabă învăț pământul / glasul de sânge
care zace în neputincios învelișul acesta
neînstare să țină sufletul omului

timpul este muzica de atmosferă perfectă
deprinderea proprie de a merge prin el
cu pași pictați ocolind moartea
este felul particular de a-mi spune pe nume
atunci când clipa aceasta nu poate
să-mi supraviețuiască
o încarc de sens și ea mă primește

cumințenia mea de a începe
cumințenia de a continua
unica motivație reală
singura adevărată:
fereastra cu floare
floarea cu fereastră