lumea cufundată în neliniște și temeri, în săruri acide
deasupra cerului norii au coborât
la joasă altitudine, au adus obsesiile mai aproape
cânți la un pian aruncat în mijlocul unui ocean, pe banchize
sunt viitorii noștri copii care visează. în vis ne întind
plase de pescuit mari sperând să ne prindă dragostea.

*

în depărtare, în creierele noastre mici și întunecate,
simțim, vedem. ne plimbăm cu ei de mână,
prin păduri care sunt din nou frumoase și verzi.

și ne vom pierde.
așa cu tot cu dragostea noastră.

printre copaci, frunze, mirosul stătut de cârpe umede,

ne vom pierde până o să uităm

de unde am venit, din această lume cufundată în neliniști și temeri, în săruri acide. ele ne dizolvă repede. dar nu liniștea, nu frica și dragostea noastră

nu mirosul stătut al cârpelor lăsate să putrezească zi de zi, lângă noi, în lumea scufundată în neliniște și temeri. cumva, ne vom pierde.