pasărea adoarme odată cu mine
o trezește un fel de tristețe personală
pesemne rănile lumii înfipte
în timpul singurului spectacol

și iată-mă
pe câmpia deschisă
concentrându-mă să fiu aici și acum
(habar nu am cum toți ne vom întoarce în copilărie!)

vietatea aceea se ghemuiește
într-unul din colțurile cele mai lăturalnice
se face că nimeni n-o bănuiește de vreo prezență
mă fac a nu ști că nu sunt doar eu acolo

într-o doară
caut cuvinte
să adune suflete
suficiente izvoare
să ațâțe ploile
amintirea-de-mine-cea-bună

somnul e un bandaj prost conceput
într-o după-amiază toridă de august

soarele ne trece prin arșiță
mimicile de unică folosință
marile ținte prevăzute cu iluzoriu
filosofia precară a zilei aceleia


oamenii
secretă pământ
pământul
alți oameni

în fapt aceiași