mai nou îți pândesc inima
o privesc în fiecare zi prin cămașă
parcă dă să scape când mă privești
îmi neg plăcerea numai pentru a nu o distrage
din ritmul ei de furtună pe mare
cămașa îmi pare pânza unui vapor cu care
te apropii tot mai vizibil

pândesc de ceva timp
ca un vânător sălbăticiunea
în cel mai înnourat codru
de iubire

când ziua în sfârșit se dă bătută
mă apropii cu urechea de pieptul tău
ascult în liniștea acerbă
cum se pitește sub malleus
și-mi cântă numai mie
pe acordurile acelea
pe care numai tu știi
să le ciupești