Ma strecor pe o poteca
Unde lupii stau de paza
Cautandu-mi steaua lentă
Care mă tot ține-n viață.

Este lentă. O stea lentă
Din înaltul boltei lucii
De fapt e o stea dementa
Ce îmi dă numai iluzii...

O privesc cam cu tristețe.
Îmi e milă de-a mea stea,
Căci în loc să mă ghideze
Și să facă voia mea

Eu voind să găsesc calea
Spre-a ieși din labirint
Ea nu-mi ascultă chemarea
Și mă lasă hoinărind.

E o stea mult prea domoala,
O steluță cam hazlie.
Mi-a adus în dar o boală
Și puțină bucurie.

Ce sa-i fac?E steaua mea
Care mă călăuzește.
Fie buna, fie rea
Cat trăiesc și ea trăiește.

Dar aș intreba-o: "Oare
De ai fi în locul meu,
Să ai parte de-ntrupare
Și să simți ce simt și eu,

Să simți că trăiești degeaba
Într-o lume mult prea dură
În care moartea-i etapa
Ce te scapă de tortură,

Să ai triste seri târzii
Și zenituri sângerânde,
Să nu stai în veșnicii
Să vezi cum moartea surâde

Spune,stea nenorocoasa,
Ai mai avea tu trufie
Să-mi dai soarta păcătoasă
De acolo din vecie?

Cine ești tu sa-mi dai mie
Bine,rău cum Îți surâde
Coroana ta aurie
Făcută din plânset?Uite!

Pentru-o clipă hai aici
Pe pământul cel finit
Apoi poți să te ridici
Iarăși către infinit.

Însă pentr-o clipă numai
Vreau să simți ce simt și eu:
O secundă sunt în rai
Apoi zece-n iadul meu."