cât o să fim noi la biserică să dai de mâncare la vite, la orătănii și la porci
să nu sufere în sfânta zi de duminică
că ele n-au nici o vină, și-apoi cum or să arate la tăiere?

poate vor veni oameni să te ispitească cu vorbe meșteșugite
să nu-i asculți, să-ți înfunzi urechile cu lână și să-ți vezi de ale tale
că noi ne vom gândi la tine ca să treci cu bine peste încercări

și mai ales să nu te pierzi printre paginile cărților sau revistelor
cuvintele sunt pline de poze ascunse și pozele se îmbracă în cuvinte frumoase
dar nimic din ce-i al omului nu-i plăcut în fața cerului decât dacă lăcrimează

și mai ales, să nu uiți să te culci. nu aprinde felinarul. noi nu avem nevoie de lumină
lumina atrage răul, și gândurile se strâng la lumină ca fluturii. noi am plecat. ai grijă de tine.
și sunt cinci ani. poate că m-au părăsit. poate că nu-i meritam. sau poate că...

așa se strâng apele... rânduri, rânduri, și urcă domol treptele cerului