la noi în oraș a venit circul. clovni,dansatoare, îmblânzitori, jongleri, magicieni
totul era permis pentru o suma de doi lei. înfiorător de puțin. nu și când îți e foame
și spectacolele aveau succes de public și de casă. se putea mânca.

dar marea atracție a circului era vitrina magicianului. intrai acolo și publicul vedea tot
mai aleas ceea ce nu ai fi arătat nimănui, nici măcar celui mai bun prieten
cu atât mai puțin părinților morți de spaimă să nu îi faci de rușine

bineînțeles ca am intrat. ca un exhibiționist. ca un fur de aplauze. dornic de vizibilitate
și cuvintele mele se revărsau, fără noimă, fără cratimă, fără diacritice
doar ca să fie și ele prezente, rânduri, rânduri

mâna mea ștergea vitrina de praf, salutând cei câțiva spectatori indeciși
buzele mușcau aerul cu voluptate bolnăvicioasă și aerul se strecura șuierând astmatic
iar ochii, ochii cei fără cortină alunecau căutând puncte de sprijin

ce spectacol jenant mi-a spus ultimul indecis, la plecare
mai bine recitai ceva. orice. dar tu ai ales să taci. pește scos din apele sale
deschideai gura doar ca să te afli în treabă și să hăpăi tăcerile noastre

doi lei am dat... de doi lei m-am jucat... ăsta-i prețul meu...
o jucărie stricată...
și o vitrină goală acum...