Astă seară multe stele vor cădea aici pe munte,
Luna încă-mi ține minte pumnul îngerului dus,
Cel întins spre Cel de Sus ca un fulger răzvrătit
Plâns și neîndreptațit, cum a fost cândva, Iisus.

Mai există pe-undeva, un loc verde-ngândurat
Pus de-o mama la uscat sub întinsul lan de cruci,
Unde sfintele porunci le reciți când ți-este greu
Și te scapă Dumnezeu din mormintele adânci .

De voi reuși copilă, să mă-ntorc pe-aceiași cale,
Să șterg muntele de jale ce-am lăsat în urma mea
Și de Dumnezeu mă vrea, într-a patra zi din lună
Mă voi naște iar din humă și-ai să ai măicuța ta.

Coborând ca pescărusul peste marea-ți îndoială
Ce-o așez cu drag în poală, să îi cânt ca altădată
Când erai tu înger, fată, iar eu zâna ta cea bună
Și te conduceam de mână, ca o mamă adorată.

Clopotele-i bat in turle recitând aceiași rugă
Dorul nu o să-i mai plângă în eterna mângâiere,
Azi, copila e-n putere pe un munte de poeme,
Doar padurea îi mai geme ca și lupii, în tacere.

Și dacă va bate ceasul curgând clipele cărunte
Ce se-mprăștie pe frunte, lăsând nesfârșite riduri,
Nu am să te țin pe gânduri într-o dulce nepăsare,
Voi zidi o lumânare, undeva-ntre patru scânduri.

Să rămân veșnica pernă, nopțile să-ți legăn dorul,
Doar de-aici să îți iei zborul, tu si lupii înțărcați,
De vor ști că nu-s uitați, vor avea grijă de mine,
Cum aveam și eu de tine și apoi de noi-ceilalți.