Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
și l-am privit apoi ca admirator

Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
și prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie și orgoliu
într-o liniște milostivă de ușurare.

M-am întors la filonul moștenit
de unde izvorăște apa limpede
și nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.

Limba în care am învățat regulile
susținute de voință și interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
și nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.