Sofie e o femeie ce s-a apucat de muncă
fostă deținută din ținutul meu
o văd în fiecare dimineață când părăsesc orașul
cu buzele întinse așteaptă
din păr i se desprind corbi spre seară
din paltonul gri demodat ies doctori
pantofii înalți sunt purtați de muncitori cu ziua de prin preajmă
țipetele ei sunt țipetele orașului
unghiile ei sunt lungi ca iadul.

Sofie e o femeie frumoasă dimineața când roua
se așază pe bancă
și câțiva lingăi îi lustruiesc genunchii
fără să ezite se uită la mine
mă vede cum mă văd eu
mila mea pentru Sofie s-a întins jos și ne-a făcut semn
ne-am dus și ne-a șoptit la ureche
inteligibil dar suficient
- mai mult o stare
lucrurile s-au legat și am luat-o acasă
nevastă-mea a închis-o în colivie
și s-a arătat neînduplecată
amândouă tăcute
amândouă negre
am rămas spre seară să citesc
Sofie îmi făcea semne
și-am intrat în colivia ei
- am rămas pasăre pe-veci.