clipa aceasta în care te intimidezi
în fața ta însăți
deodată descoperindu-te
copilul ce nu avea să crească vreodată

tu, fetița, privești sfioasă
la femeia cu degete parfumate
cu lucruri și concepte... cu lungi insomnii
făcând-o frumoasă/ prea-puțin-pământeană... ea...
cu gene verzi și iubiri megalitice...litice...tice...ceee...

într-o doară
ai vrea să te apropii
să vezi cât de real
este părul negru și irisul devenit albastru
dacă mătasea este cu adevărat mătase...
și cum cealaltă te va recunoaște
mai bine decât o poți face tu
după însemnul unei magnolii

și dacă da...

cum ați vorbi împreună
cum ați cânta și ați bate din palme
ați ieși la plimbare pe aceeași ușă
nesfârșindu-se în visele colorate
de fete

i-ai spune despre păpușa pe nume Adelina
cu părul roșcat și ochii castană
despre pisoiul cu blănița tărcată
și toate acele puzderii de frunze...
despre o curte... aproape-o-lume

iar ea poate
cea devenită... cea îndepărtată
se va coborî
te va încuraja
să-i miroși obrajii
să-i auzi apele
munții lui Venus
prăpădul frumos de acolo
fără tăgadă se va opri
își va prelungi
mâinile ei în mâinile tale
sufletul în același suflet

cumva
veți fi
Una