uneori mă-ntreb
din câți atomi e formată dragostea
de ce nu iubim cu plămânii
sunt nebunii înțelepții planetei

când viața e o fereastră virtuală
deschisă spre noi și noi dezamăgiri
fericirea un copil flămând
iar speranța a fugit cu ultimul taxi
oare ce mai rămâne

numărăm nepăsători bolile, planetele, poeziile, șosetele
și uităm să ne numărăm pe noi
singurul univers care contează

noi
care ne naștem limpezi și curați
adunăm suișuri și coborâșuri
dureri nerostite
accidente sufletești
certuri obositoare cu Dumnezeu

noi
care supraviețuim fricii, tristeții, dezastrelor, trădării, lacrimilor, durerii
ne închinăm dorului
timpul dă cu noi de pământ
și amintirile ne devorează până la os

noi
care plângem râzând
și râdem plângând
dar încă
învățam să iubim