Cu trupul scheletic
ivindu-se din giulgiul alb căzut peste lume
îşi întinde un braţ
ca pentru a-mi aţine calea
o tufă de măceş
pe degetele descărnate
lacrimi par încrustate-n veşnicie
la fel cum odinioară
în viaţa din care m-am reîncarnat
pe o pleoapă încrustată-n amintire
lacrimi au încercat să mă întoarcă din drum
dar iată-mă aici
întârziind în faţa acestei tufe de măceş
mângâind degetele scheletice
gândesc că nu-i nici devreme nici târziu
iar sub giulgiul alb căzut peste lume
nu se află nici o cale
şi aş aduna în palmă lacrimile toate
să-mi spăl cu ele singurătatea
aşa cum Maria a spălat picioarele lui Iisus.