iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respirație simplă și vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraș
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă și moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerție
în drumurile noastre înspre soare și înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu mașini și noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporații au dat faliment
orașul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca niște rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu știm să ne mai mințim
migrația noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri și lipsiți de voință
ca să putem merge mai departe

ne așezăm pe scaunele înalte de bar / lumea își contractă plămânii
mângâindu-ne cu brațele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toți / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi și o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele orașului spre gurile noastre deschise

așteptând hrana.