Nihil sine Deo
“ Sunt un laș, nu pot indura suferința de a fi fericit.”
Keats




Disperarea cuprinde și ultima
Ultima fărâmă a vieții de apoi.
O zbatere a realității închisă în paroxism de
Dragostea de moarte și trupuri,
De adorarea infernului care duce
În infinit
La chinul existenței noastre.
Shambala lui Dumnezeu
Și iadul lui Allah. Nimic adevărat…
Înșelăm timpul și ascedem
În strada principală unde putem înlătura
Conceptul de ființe inferioare.
Un taxi trece plin cu sclavi ai acelui creator
În care credem și prin care gândim:
Destinul e pus la gâtul conștiinței.
Cum de putem privi mai departe de
Gândul care tocmai se naște?
Un adevăr a două trupuri
Îmbrăcate în aceleași veșminte de mușchi
Cusute cu capilare și vene.
Eu și nimicul care îmi cere sa scriu aceste rânduri,
Să trăiesc inferior sau sa mor în mișcarea concentrică
A gândurilor.
Vreau să pun capăt unor suferințe
Mizere,
Expuse ostentativ ochilor mereu schimbători.
Fante verticale stranii prin care
Continuăm să vedem lumea in figuri geometrice.
Sunt doar un lichid născut din molecule
Care se mișcă independent de voința mea.
Dumnezeu a renunțat să mai cumpere sclavi
Prin rugăciuni goale de sens.
Acum îi crează.
Când te gândeai, conștient
De poziția ta. Ateu…
Fatidic gând să crezi că ești Dumnezeu.