frigul mă împletește în negrul obscen al nopții
cu ochii închiși și buzele adunate într-o prună ovală
clepsidră prin care curge viața
bob cu bob

scriu poeme stoarse de miez
păsări uscate pe creanga ultimului smochin

dar nu te pot refuza
ridurile tale mă absorb din praful mediocru al vieții
ochii tăi mă așază pe latura primejdioasă a timpului
nu pot
mă excită letargia orelor tale
când visezi cearșaful mototolit de existența
unei mata hari
cu brațele încolăcite
sufocându-te

mângâi ochiul care zâmbește
cu un ac
îi storci vederile netrimise din orașele străine
îi smulgi geană cu geană frica
întorci spatele lumii
ca și cum viața ar fi doar un great gatsby

și-atât

urci pe lama unui cuțit
everestul veșniciei
prin frigul ce curge pe dealuri și văi
prin orașe cu gări pustii
prin perne de ceață
prin păsări
prin ochiul alb nins blestemat orb

doar să mai stăm înghesuiți în calota asta de gheață
și să privim cum înfloresc macii în Vamă
doar

Jurnal

sânge tânăr prin cutia cu scrisori
un bujor
își plânge petalele peste amintiri