noaptea e stăpânită de amintiri vechi
au adormit cu pătura trasă pe cap
şi cei care dorm alături
visează-n cuvinte sforăitoare

dimineaţa răsuflă uşurată pe prag
şi mă cheamă afară
cu ochii lipiţi de somnul greu
sunt rupt de orice înţelegere
şi mă culc la loc

nu mă pot desfăşura foarte devreme
sunt într-o transă a oboselii acumulate
sunt într-o alcătuire a ploilor scurte
după care căldura se ridică în aer
şi cu ochii încercănaţi
priveghez lumina strălucitoare
dar nu se clatină nimic

mi se uscă cuvintele de dor
pipăi cu degetele inimii iubirea
şi sângele tot mai subţire-n sunete
compune cântecul drag
pe buzele moi

în amiaza dragostei zălog
voi rămâne cu logosul umbros
să aprind tot ce ating
şi tu să arzi fără flacără vizibilă