Mă înorc din nou la trăirea interioară,
îmi simt sufletul ușurat
și mă înalț prin mine ca un copac.
Tu mă rogi să găzduiesc păsările,
le las să-și facă cuiburile pe ramuri
și le protejez cu frunzișul bogat
până puii își iau zborul.

Sunt mai liniștit când se revarsă pacea
pe un teritoriu străin,
conștiința mea se încarcă cu vinovăție
care-mi macină gândurile,
mă pot prevala de nepăsare,
dar cum aș mai privi viitorul?

Cuvintele-mi alunecă-n poeme
și nimic nu mă mulțumește
când legile nu se respectă.