E prinsă nopții.
Ca un ghem de ață lată
Mi se desfășoară înainte drumul,
Alb
Aruncat între valuri negre de vânt și de frunze
La fiecare jumătate de ora cate o mărgea,
Cate o zi
Între nopțile pe care le petrec pe drumul meu
Un drum de noapte, o zi
O betie, o Trezire
O margea alba
O dunga neagra
Un sport. Cum mi se inchid muschii
Printre emotii, cum mi se întind prin ganduri
Până ajung sa fiu tot un singur muschi,
Dând la pedale.
Pedalez ca o umbra prin umbre,
Ca un gand care prinde contur, cat sa fie rostit o data
Si respir, cum respir!
Dacă ai știi măcar cum respiră pădurea prin mine,
Eu, singurul plaman care îi e dat
La ora asta.
Poate ar fi de ajuns
De ce nu te-am luat cu mine, femeie
ÃŽn toate drumurile mele?
De ce nu te-am luat cu mine, femeie
În toate nopțile și prin toate pădurile,
Prin toate drumurile deșirate în fața mea
De ce nu te-am luat cu mine, femeie
Prin tot intunericul
Pe care l-am insirat la loc în urma mea, grijuliu
De ce nu te-am gasit cand eram un muschi
Pedaland la nesfarsit, credeam
Femeie
Pe drumurile in care respiram,
Si trudeam
Cât pentru o pădure întreagă
Cât pentru toți munții,
Cât pentru toate nevoile tale
De ce nu te-am avut langa mine, femeie
De ce nu te-am avut
Îmi spun cand ajung la lumină,
ÃŽmi spun cand trec pragul casei mele
In care totul
A fost construit pentru tine.