nu am avut niciodată curaj
să fac vreun rău ori vreun bine
am mers doar în linie dreaptă
cu grijă să nu trezesc copilăria
dintr-o jucărie pe care n-am scos-o niciodată din cutie

niciodată n-am dus dragostea până la capăt
am lăsat un cerc incomplet
o rană deschisă
cu orice senzație analizată catalogată anesteziată
în acest insectar unde mă trag singură-n țeapă
cu o viață mereu amânată
cu fiecare clipă tăiată milimetric
totul conform planului
totul pentru iluzia certitudinii

noapte de noapte același vis
o cădere continuă cu viteză constantă
și nu vreau decât să ating pământul odată
să mi se împrăștie creierii pe asfalt
ca în ultimul tablou al lui Pollock
dar nu sfârșesc nimic niciodată