Aruncăm frunzele murdare
şi brânduşele deloc cochete
între pereţii între care nu puţini
au mâncat prima bătaie.

Iar apoi ieşim emoţionaţi în faţa
blocului şi aşteptăm să ne viziteze
mirosul pentru care am
apărut fiecare pe lume,
crezând că poezia se naşte din
orişicare trăsnaie căreia,
chiar din
întâmplare, i s-a
acordat
un nume.

Dar miroase doar a beton în
pregătire sau a creier ars de
şamani din motive prea înţelepte
pentru a fi crezute,
având impresia că poate la anul
vom reconstrui Biblioteca din
Alexandria doar din dejecţiile
florilor şi ale
foioaselor.

În cele din urmă,
ne vom apuca să desenăm
urme ambiţioase de meteoriţi
pe fiecare perete normal
ce ne iese în cale,
crezând că în felul acesta vom
forţa poezia să iasă în stradă
şi, în mod automat, fantomele se
vor preface în cărţi.