lumina noastră întunecată
ruşinoasă aberantă aproape vie
însoţindu-ne sângele pe care îl lăsăm în asfalt
în toate înserările acestea dis-de-dimineaţă
când paşnici când nătângi mimăm eliberarea

drumul de marionete cuminţi
împodobite cu frig şi cu spaimă
pierdute din ochi dintr-o poartă
în ţipătul mamei universale

încercuiţi şi plăpânzi
niciodată devreme acasă
geneza ne surprinde distraţi
formali răsfoind faptul divers

ochii noştri tumefiaţi
porţia individuală de clătite
pârlite la foc prea încins
când se anunţa ultimul trenuleţ
către viaţă

cântecele stupide renunţarea la verb
zidirea-ntr-un perete extrema expresie a existenţei nominale
felul în care mă strigi… mă alungi din tine

naivităţile mele conservate asemenea fluturilor într-un insectar
din care bolnavă mă înfrupt neînţelegând cum se moare