Nu era nevoie de nicio
revoluţie pe la marginea
buruienilor tolerate de
istoria care, de regulă
împăciuitoare, se preface
mereu că prinde
trenul,

nici de păduri pe care
să ni le imaginăm vorbind
înfundat despre modul cum
aurorele batjocoresc viaţa
celor care nu şi-au
împrăştiat bibliotecile
la timp,

mai ales că majoritatea
moleculelor din oameni
adoptaseră drept steag
de onoare un preş pe
care nimeni nu a călcat
de ruşine până acum,
poporul fiind mai mult
preocupat de cum vor
arăta continentele peste
cinci milioane de ani.

Trebuia, în definitiv,
doar să cadă o frunză
dintr-un copac plantat
numai pentru de-ale
burţii,
iar un ins fără ocupaţie
să citească pe burta frunzei
ăleia toate literele din alfabete,
urmând ca, după toate
potopurile plictisitoarele de
peste toamnă,
să rămână din frunză doar
literele, împrăştiate până peste
Ecuator,
iar din ele noi să facem romanţe
un pic eterne pentru cimitirile
goale.