timpul nostru se derula
nu în termenii victoriei... ai eșecului
nici ai contradicției

apăruserăm aproape sigur
într-o noapte de luni spre duminică

deprinseserăm rapid
habitudinile codului genetic
ale întâmplării verificabile
înclinația aceea de a îmblânzi sperietura lupilor
zăcându-ne întunericul

ca-ntr-o răbufnire abisală
adânciți în propriul adn
ne-am ținut de mână sau poate
ne-am separat
să treacă printre noi
o absență... căruța cu magnolii

ne-am așezat mai apoi
în spațiile noastre mici
cu deschidere amplă
intuiam cumva
eul prevăzut să suporte
câteva fericiri
numeroase căderi-în-moarte

mult mai importantă pajiștea cu mentă
felul ingenuu de a intra... de a rămâne-n ea
suprem ritual al unirii înalte

simțeam concesiv oarecum poetic
urmările exprimării altfel
încărcându-ne cu stări
puțin ale noastre

iertătoare

fiecare zi

se făcea

poem cu infinite nuanțe de subtilitate
în inima căruia l-am aflat pe Dumnezeu