primăvara venea
după o iarnă care nu existase
la fel cum despărțirea noastră se petrecuse
după întâlnirea inventată la capătul
unui șir lung de blesteme

cu guturaie incipiente
și astenii ca la carte
această nevroză cu lepidoptere
și noapte

mergeam aparent
pe aceeași stradă
privind siluete lunguiețe încercam
să acoperim lipsa de consistență a vitrinelor
a oamenilor de dincolo
de păpuși gonflate și cărți
în coperți colosale inaccesibile

cineva pusese
o fărâmă de gheață la soare

trecea mașina cu brazi la orizontală

pâine rămăsese de ieri... o bucată

nu ne-am verificat nici măcar pulsul
gradul de receptivitate

în buzunare ascunse pocnea
amintirea nămeților
în fantoma cărora
complici îngropaserăm
sentimentul zăpezii
indiciul acela care avea
după toate probabilitățile
să ne ducă spre eternitate


altfel

iarnă nu avea să mai fie vreodată!
– spuneau specialiștii

... nici iubire

numai bătrânii o țineau pe-a lor:

se întâlnea el
munte cu munte
darămite
om cu om