trec pe stradă îmbulzindu-se
oameni-coș-de-gunoi
oameni-sacoșă
iar în treacătul emancipant
impecabile antiseptice priviri
absorb de pe multiple rafturi
ambalajele viu colorate mustind
de recomandatul gunoi proaspăt

tu cine ești?
mi se adresă foșnind din epiderma-i sticloasă
noul proprietar al unui ghiont
primit din eroare în vânzoleala spre metrou
(ce te miri? nu toți oamenii-coș-de-gunoi
nici toți oamenii-sacoșă
își permit un ferrari darămite un logan)

răspund dialectal virtualnic:
sunt un amestec neamestecat destul
între ceea ce izbutești să mă zărești
și ceea ce-ți inspir la un moment dat degeaba -
(oricât m-aș strădui să te conving de altceva
tot nu vei reuși să pătrunzi dincolo)

strada ne trage amândurora asfaltul de sub picioare
și cădem în cur
metroul a fost anulat din motive tehnice
șinele se îndrăgostiseră între dânsele
și acum zac îmbrățișate duios

eu-clevetitorul acestui clip
și omul-coș-de-gunoi o luăm pe jos până ce
se subție umbra
neoanele explodează fiindcă tocmai trecea
dumnezeul urban
astfel constat primul că totul este redus la
o unică entitate
eu
coș ideal totodată gunoi totodată
dumnezeu confecționat desăvârșit
după chipul și asemănarea consecință
inevitabilă