zăpezile îşi lăsau tristeţea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut

şi oamenii!

contrariaţi doar acceptându-şi oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-şi locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe

rămăsese totuşi o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neştiută din mine
… poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaş
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârşit
temelor la istorie confundate cu suprema lecţie de supravieţuire

aşa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut…
până la o altă virtuală
revelaţie salutară

nu ştiam
care dintre noi avea să plece primul

pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam

îmi făceam simţită prezenţa

muzical tăcut

pentru totdeauna.