Una este dorinţa de a
aprinde focul, iar
alta este ruina cocioabei
incendiate acum un secol.

Dar ambele trebuie
de la un timp să stea
numaidecât în casă,
obligate fiind să-şi
ispăşească vina pentru
plastilina din care,
mereu cu apocalipse
în stomac,
şi-au confecţionat miturile doar
dându-se cu capul de pereţii
niciodată goi.

S-au adunat prea multe roluri
jucate corect, terenul de nicăieri
zăcând pregătit pentru naşterea
unor sfinţi despre care nu se
va şti nimic niciodată,
impresionând numai prin
uitătura cu care ne vor confirma
dorinţa de a ieşi din casă
fără chiar nicio mitologie
în mână.

La urmă de tot, carantina
va naşte un nou Goliat sau
Tezeu, folositori numai pentru a
ne distruge zidurile propriilor
case şi a ne învăţa că libertatea,
precum orice abur util,
se naşte din cuvinte amestecate
în stradă şi pe paturi aşezate direct
pe groapa de gunoi.