Aveam în propria casă o cameră Uitată
din și de vechime sau
Lăsată prin testament.
o cameră Bătută de intemperii,
mai mult decât friguroasă și foarte întunecoasă,
dar care Avea cea mai frumoasă vedere din oraș. aproape
idilică, cu un cerdac și o grădină care reVeneau
din timpuri necunoscute dar trăite.

Stăteam cu toții în spatele ușii închise
și Priveam doar prin ochii minții
interiorul camerei cu mobilierul nostru drag dătător de amintiri.
nu vom mai Putea Atinge nici un obiect de acolo
duminica sau în alte zile d’astea, ne Spunea tăcerea în care Stăteam puțin cu asta.

tot acel atât de aproape
Era atât de pierdut și nu Puteam Face nimic, Știam al naibii.

dacă am fi Deschis ușa toată casa s-ar Fi dărâmat,
(era o vorbă care Dăinuia printre noi)
restul Era o siguranță Tradusă printr-o
lumină foarte puternică încât ne Trezea din somn
în timpurile noastre imemoriale și ale nimănui altcuiva.

Am Zis că Stăteam cu toții în spatele ușii închise
vii șisau morți?