sufăr cu inima,
mecanic,
nu mă pot îndrăgosti de oricine,
precum un orb
caut
ieșirea
din trupul tău
țese.

pentru că eu trebuia să, pentru că tu
trebuia să, pentru că noi trebuiam
tuturor
am închis ochii la marea descoperire,
oamenii își încărcau armele,
să nu le țină ziua în seamă.

mă rog pentru cele mai mici lucruri
din camera ta,
să-ți înghit rujul
până tu ai fi eu,
deși nu îți place să recunoști
bucuria din lucrurile comune.

mi-ar plăcea să stai cu mine până adorm,
am senzația că noaptea pune stăpânire pe mine
și tu ești puternică.

ține-mă de mână,
ține-mă de ținut,
să mă conduci
printre rădăcinile pomilor înfloriți,
la porunca iubirii

m-am transformat într-o apă,
te-ai transformat într-o apă
în care nimeni nu se mai sătura
să se vadă.

dimineața mi s-a făcut frig,
am dărâmat un pahar-
tu,
tot mai departe
în mine.