Umbrele noastre se ridică din iarnă
Pe zidul alb se îmbrăţişează
A dor şi-a primăvară

Trecem dincolo de cuvinte, prin culoare,
Se simte aceasta ca o pornire într-o iubire
Cu noi, liberi, printre picturi
În curtea veche cu ziduri şi muri
Un labirint de cetate
Care creşte şi tot creşte
Peste cetatea Histria din noi


Se zvonise-n cetate că din cele uitate
Tu, cu priceperea ta, ajutată de-un vis
Vei fi pentru mine aceeaşi Mona-Lisa
Care-ai deschis accesul la comentariile de la piramidă  

Din noaptea vocilor albastre, cu Infinitul răsturnat
Am pus sămânţa amânării să încolţească pe-nserat
Sperând să  înnoiască rodul în care locul era viu
În curtea veche din stradela picturilor din tată-n fiu 

Sunt voci mai clare ca sclipirea Luceafărului de pe cer
Trăgând în mine depărtarea cu taina unui vechi ungher
Uitat în început de lume între picturi şi amânări
Un vis trăit cu amintirea voiajului printre uitări

Încet şi fără vreo reţetă, s-au desluşit şi vise şi vedenii,
Un drum mai nou de mănăstire, cu arbori vechi şi nouă denii
Din cerul înstelat  cu nouri, s-a adunat şi s-a desprins,
Un gând din inima-mi curată, ca rugul din pustie s-a aprins. 

Mă plimb prin noi cu rătăcire
Arunc seminţe de iubire
Din loc în loc, din când în când
Ne mai oprim la câte-un gând
Cu voci, cu cântec şi cu vise
Şi cu cărări prin Paradise
În care am găsit târziu
O lume-n care-un pescăruş
Făcuse cuib, pe dig, la far
Credeam că toate-s in zadar

 
Norocul meu că într-o seară
Venise-un rotocol de fum
Din pipa lui nicicând-nicicum
Care-n magia lui acum
Se-ntoarce-n noaptea de atunci
În care tocmai povesteam
Cum căutam un text-pretext
Cu vocile din noaptea Sfântului de ieri
Şi din zilele care i-au urmat 

cu undiţele culcate pe cuvertură
un covor oriental,
cum îţi place ţie să pui pe cal
cu ale tale pentru ziua de joi
pe plaja de dincolo de nisipuri
nu departe de Letea şi de izvoare
acolo unde zborurile-s cu cozi despletite
şi breton făcut din păr muzical
cu timbru de vioară şi caval 


cu arcul lui Ulysse trag  săgeată spre cer
să dau drumul la ploaie
alta o trag spre far
unde am un par
cu cârlig şi câştig
aceasta o tragem spre Alba-Iulia
ochind prin fereastra ta
oglinda lui Arhimede şi-a lui Laplace
cu Luca şi Cleopa pe drumul spre Emaus...

tablourile brodate cu aer de poveste,
aşteaptă în pânzele albe
seminţele Învierii se amestecă
cu seminţele purtate în neant de vânt
la tine-n gând
în valuri de culoare şi lumină
a fericire aurie de miere de albină.  


Ieşise din haos şi din mâl, un nufăr alb şi plin cu vise
Întrebarea săptămânii rămâne: ce bem astă seară?

Se-ntorc cocoarele, sosesc
Umbrele noastre se ridică din iarnă
Urcă pe zidul alb
Aleargă până la capătul digului
Şi-n verdele pipirigului
Pe rând, strigă la valul care vine
Vine, vine şi se sparge-n tine