domnule doctor
mai ascultă-mă o dată înainte de moarte
mă doare tot aerul nopții
și simt arca lui Noe înțepându-mă între coastele sparte
nu mai am suflu
parcă mi-aș respira oasele în propriul meu vid
orbitele ochilor și ale planetelor
și-au pierdut traiectoria ovoidă,
nu mai coincid

domnule doctor
ajută-mă să mai merg prin iubire
sau măcar prin pădure pe jos
dă-mi antidotul uitării de oameni
amintește-mi că am avut vertebrele drepte
și mersul prin lume frumos
arată-mi cum se conjugă la un timp imperfect verbul a fi
ieri încă mai aveam tot verdele cailor lumii
astăzi nu mai aud nici nechezatul câmpiilor vii

doctore, mă apasă potopul pe rânjet, pe omoplați,
ajută-mă să mă sprijin de-un catarg sau de munții înalți
fă-mi o cârjă de lemn dintr-un steag mohorât
ori proptește-mă de un copac vertical încă nedoborât

domnule doctor, mă înăbușă circumferința planetei,
mă lovește frontal
de parcă m-ar ataca din cosmos armatele toate
cu un virus final