EL ar fi scris despre sine prima poezie primul cântec primul răsărit
riscând inadvertențe... oprobrii... derizoriile retorici

fără măcar să se vadă în vreo oglindă
ci doar ascultând râul care când cu răzvrătire când cu dragoste
îi traversa venele prelungindu-le timpul

în ritmul zgomotului dureros și-ar fi unduit mersul
fără prea mult să cugete la vreo crimă... ar fi știut
că pe urmele lui vine o lume... că este dator... și altfel

tăcut aproape supus și-ar fi zăngănit lanțurile
aripile de licurici din bezna lor
ca un copil și-ar fi desenat mama să fie sigur
că niciuna dintre întâmplări nu i-o va lua
de-adevăratelea vreodată

pentru că mâna Mamei ieșea dintr-o mână de copil
și chipul Ei din zâmbetul lui răsarea... viața...
și mersul și uitătura lipsa de prejudecăți lipsa de ură
pe toate în loc de veșminte ea și le punea
născându-se încă o dată din puiul ei

oricât de ocnaș.