oase ale mele
de calcar albastre
cu încrustații de siliciu
și chihlimbar
nu m-ați părăsit niciodată
ați dus pe umerii voștri
plăpânzi
povara acestui suflet istovit
care-și târa picioarele
prin țărână
și greutatea acestui trup
măcinat de renunțare
ca o corabie eșuată
pe care microscopicele
bacterii
o devorează în tăcere
ați fost mereu acolo
drepte și hotărâte
m-ați ridicat
când alunecam
mi-ați dăruit un pas
și apoi încă unul
spre ziuă
spre câmpuri
spre ploaie
spre toate punctele
cardinale pe care inima
le mai recunoștea
vlăguită
mă înclin vouă
oase ale mele eroice
care mă purtați în glorie
către moarte